AGRICULTURA FORESTIERĂ – OPORTUNITĂȚI ÎN ROMÂNIA

AGRICULTURA FORESTIERĂ – OPORTUNITĂȚI ÎN ROMÂNIA

dr. ing. Ion TONCEA

Șeful Centrului de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic

pentru Agricultura Ecologică din cadrul INCDA Fundulea

Termenul ”agricultură forestieră” este, cu câteva excepții, necunoscut în România, dar în majoritatea țărilor lumii, mai mult sau mai puțin dezvoltate, este utilizat de mai bine de 100 de ani.

Scurt istoric

Agricultura forestieră s-a ”născut” înainte de anul 1900, din obiceiul de a cultiva plantele alimentare pe terenuri despădurite, pe care s-au menținut intenționat unii arbori sau/și arbuști folositori plantelor sau/și terenurilor cultivate și, mai ales, cultivatorilor agricoli, sau de a cultiva astfel de specii forestiere pe terenurile neîmpădurite.

Definiții și importanță

Agricultura forestieră este, aproape în unanimitate, definită ca sistem de gestionare a utilizării mai mult sau mai puțin intensive a terenurilor agricole, prin plantarea, deliberată, de arbori și arbuștii forestieri în jurul sau între parcele cu culturi agricole sau pășuni. Aceasta combină tehnologiile forestiere cu cele agricole de cultivare a plantelor alimentare și furajere și de creștere a animalelor pentru a avea, simultan, mai multe efecte benefice de natură economică, ecologică și socială, precum:

– obținerea, pe tot parcursul anului, de produse agro-alimentare vegetale sau/și animale, precum și de alte produse utile și comer-cializabile, compensând cel puțin costurile de plantare și îngrijire ale arborilor și arbuștilor;

– protecția și îmbunătățirea solului și ale surselor de apă;

– asigurarea unui microclimat favorabil creșterii și dezvoltării plantelor cultivate și animalelor;

– crearea de noi locuri de muncă și utilizarea pe tot parcursul anului a forței de muncă și a altor resurse disponibile;

– asigurarea, pe termen lung, a necesarului de lemn de foc și pentru construcții.

Sisteme de agricultură forestieră

Literatura de specialitate a identificat trei tipuri de subsisteme practice de agricultură forestieră:

– subsistemul agrisilvicultural, în care arborii și arbuștii forestieri sunt plantați în jurul sau între parcele cultivate cu una sau mai multe culturi agricole;

– subsistemul silvopastoral, în care arborii și arbuștii forestieri sunt plantați în jurul sau între parcele ocupate de pășuni și implică creșterea animalelor pe pășuni;

– subsistemul agrisilvopastoral sau mixt, în care arborii și arbuștii forestieri sunt plantați în jurul sau între parcele ocupate de una sau mai multe culturi agricole și/sau pășuni în combinație cu animale.

Cadrul legislativ

Deși agricultura forestieră nu este recunoscută oficial în România printr-un act legislativ, până la emiterea acestuia cred că vegetație agroforestieră este vegetația forestieră din afara fondului forestier național, așa cum este definită în anexa Definiții la Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată la 12.08.2015: vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național, care nu îndeplinește unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii:

  1. plantațiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole;
  2. vegetația forestieră de pe pășuni cu consistența mai mică de 0,4;
  3. fânețele împădurite: arbori situați în fânețe;
  4. arborii din zonele de protecție a lucrărilor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare;
  5. arborii situați de-a lungul cursurilor de apă și al canalelor;
  6. zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri;
  7. arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri;
  8. aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport și comunicație.

Oportunități

Agricultura forestieră este sprijinită prin Pilonul II al Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene, în care articolul 23 din Regulamentul privind dezvoltarea rurală 1305/2013 este dedicat înființării de sisteme agroforestiere. În sensul acestui articol, sistemele de agroforestiere sunt definite ca sisteme de utilizare a terenurilor în care copacii sunt crescuți în combinație cu plantele cultivate și animalele pe același teren.

Deținătorii privați de teren, municipalitățile și asociațiile acestora pot beneficia de aceste ajutoare, care vor acoperi nu numai înființarea, ci și costurile de întreținere pe o perioadă de cinci ani, la o rată de 80% din valoarea investițiilor eligibile. Numărul minim și maxim de arbori pe hectar se stabilește de către statele membre, ținând seama de condițiile pedoclimatice și de mediu locale, de speciile forestiere și de necesitatea de a asigura utilizarea agricolă durabilă a terenului.

Pentru a facilita adoptarea de măsuri agroforestiere în programe-le de dezvoltare rurală ale statelor membre, Comisia Europeană a publicat Fișa măsurii, care oferă orientări utile statelor membre, dar nu reprezintă o interpretare juridică obligatorie a articolului 23. Totuși, acesta este un document oficial important, care poate fi folosit pentru a exercita presiuni asupra autorităților, în special deoarece conținutul a fost discutat în comun și aprobat de Comisia Europeană și de statul membru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.