MÂNA INVIZIBILĂ A ASOCIERII ȘI COLABORĂRII ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

MÂNA INVIZIBILĂ A ASOCIERII ȘI COLABORĂRII ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

conf. univ. dr. Costin LIANU

General Manager USH Pro Business

www.ushprobusiness.ro

 

După 1989 am îmbrățișat, la unison aproape, metafora lui Adam Smith a mâinii invizibile a capitalismului care ar  determina spontan ca dorința de profit a producătorilor să determine satisfacția consumatorului, precum și alocarea optimă a resurselor societății. Smith spunea că nu trebuie să-i mulțumim brutarului pentru pâinea lui atât de gustoasă, pentru că el, acționând egoist, ne-a satisfăcut o nevoie vitală. Tot ceea ce ar devia de la această interacțiune spontană trece drept imperfecțiune a pieței.

De atunci multe s-au schimbat, piețele s-au dovedit mai puțin perfecte sau chiar imperfecte. Apare tot mai evident că mâna invizibilă a brutarului antreprenor sau a pieței care reglează interacțiunea micilor producători individual definește de fapt un mit a piețelor, o credință. Brutarul modern, spre exemplu, acționând aparent benefic pentru el, dar nociv pentru consumatori, ne poate vinde produse care ne pot afecta sănătatea, chiar și cu bună știință. Din păcate am fost tentați să credem că în spatele acestei sintagme nu contează decât libera inițiativă individuală care, singură, ne face pe toți fericiți prin invizibilele forțe ale pieței. Cine mai crede în asta într-o lume în care și mari concerne pot înșela consu-matorii cu produse dubioase, în goana după profit și supraviețuire? Criza economiilor de piață este una a încrederii, iar periodic apar crize economice și financiare profunde.

Puține lucruri erau și atunci, în anii ‘90, și cu atât mai mult azi, determinate exclusiv de indi-vidualismul antreprenorial, care la noi s-a transformat într-un ideal al deceniului sordid al unei tranziții dureroase. Exacerbarea indivi-dualismului s-a explicat în fel și chip, dar mai ales prin moștenirea comunistă care a impus o asociere forțată, colectivistă, creând o adversitate apriorică la orice formă de asociere. În zadar în acei ani consultanți agricoli de bună-credință semnalau că mergem spre un model agricol haotic care nu stimulează asocierea. Căci puțini prefigurau că acest lucru ne-a adus la situația actuală, în care sectorul agro-alimentar din România este necompetitiv atât pe plan intern, cât și mai ales la export, unde continuăm să exportăm cu precă-dere materii prime, adică exact cum făceam și acum 100 de ani.

Analizând istoria agriculturii românești, putem constată că asocierea producătorilor agricoli nu a fost punctul nostru forte nici înainte de comunism. Și, în general, capitalismul românesc nu a avut un mariaj fericit cu ideea de asociere, contrar modelului continental din Nord-Vestul Europei în special, favorabil ideii de asociere. Putem spune că, practic, nu am putut descoperi avantajele economice ale capitalismului asociativ din cauza multor considerente culturale și a stereotipurilor mentale care ne-au împiedicat să găsim în asociere factorul decisiv de succes, de competitivitate și de progres economic.

Rezultatul era inevitabil. Într-o economie mică și deschisă, intens concurențială,  concernele euro-pene sau din alte țări, dominante ale unor lanțuri valorice internaționale pe filierele agro-alimentare, ne-au invadat piața și au transformat micii producători agricoli fragmentați în furnizori de materii prime pe listele de așteptare ale rețelelor de magazine. Interesant este că marea majoritate a acestor cuceritori de piețe își bazează forța pe cooperare pe lanț și asociere a fermierilor din țările cu care ne aflăm în competiție pentru un loc pe piață și domină prin preț, calitate, diversitate, acces facil la produs, logistică.

Inexistența, o lungă perioadă de timp, a unor modele de succes românești de cooperare pe lanțul valoric agro-alimentar, atât sub forma unor cooperative, cât și sub forma unor clustere sau a altor forme asociative, a acționat ca un deficit de asociere. În mod aparent paradoxal, în ciuda avantajelor economice ale asocierii, fermierii înțeleg cu greu forța asocierii ca avantaj competitiv. Lipsesc noțiuni ca reduceri de costuri, investiții comune pentru procesare, export, inovare.

Dar asocierea este mâna invizibilă mai puțin acceptată de noi a succesului în competiția economică, atât pe plan național, cât și internațional. Prin sprijinirea comunităților de practică la nivel regional, local, prin noi lideri capabili să inspire încredere și transparență în conceptul de asociere se poate trece de la asociații formale, pe hârtie, la asociații efective și puternice economic. Astfel de evoluții spre asociere nu sunt imediate și au ciclicitate, pentru că cer perseve-rență și leadership. Poate că tocmai ce ne lipsește este răbdarea în afaceri, înțelegerea că nu pe termen scurt poți obține avantaje, ci investind în încredere alături de ceilalți.

În calitate de practician, facili-tator al formelor de asociere, cred că esențială în cazurile în care mă implic este dezvoltarea unei imagini colective conceptualizate, a unei viziuni, a unei comunități de practică în jurul oricăror forme asociative. Acest gen de cultură de grup a asocierii presupune forme de învățare permanentă între membri. Societățile în care fermierii au avansat prin cultivarea virtuților asocierii au învățat mai întâi cum să-și dezvolte încrederea între ei prin cursuri de învățământ continuu în rândul membrilor, îngemănate cu activități consistente. Numai așa, sub stimulul unor lideri și facilitatori, cunoștințele și experiența fiecăruia devin cunoștințe înzecite ale grupului, care până la urmă vor da roade. Avantajele pentru societate sunt și mai mari, pentru că asocierea presupune democrație, transpa-rență și responsabilități asumate.

Producătorii și procesatorii în sistem ecologic știu mai bine decât alții ce înseamnă răbdarea, pentru că acceptă perioade de conversie și proceduri de certificare și aliniere la standarde, modificări tehnologice ș.a.m.d. De aceea, cooperativele sau clusterele în domeniu, precum Bio Danubius, Bio Carpathia sau Bio  Concept Valea Prahovei, conduse de lideri vizionari, pot grăbi procesele asociative, mecanismele de câș-tigare a încrederii între cei care lucrează pe filierele de produs. Aceste modele, deja existente, vor inspira cu siguranță și vor conduce și la alte inițiative de acest gen. Putem conchide că agricultură ecologică este o șansă ca mâna invizibilă a asocierii să fie tot mai prezentă în competitivitatea internă și inter-națională a sectorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.