PROTECȚIA PLANTELOR ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ (I)

PROTECȚIA PLANTELOR ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ (I)

prof. cercetător Leonid VOLOȘCIUC

Șeful Laboratorului de Fitopatologie, Fiziologie și Protecție a Plantelor a Institutului de Genetică,

Fiziologie și Protecție a Plantelor al Academiei de Științe a Moldovei

Doctor habilitat în știinte biologice, Om Emerit al Republicii Moldova, Laureat al Premiului Național

Introducere

În scopul asigurării progresului permanent şi îndelungat al agriculturii, care trebuie să rămână în armonie cu natura, în lume s-a consolidat Federaţia Internaţională a Mişcărilor pentru Agricultura Organică (IFOAM). Au fost cristalizate cerinţele principale pentru produsele ecologice, care actualmente sunt încadrate în Reglementarea UE nr. 2092/91 din 24.06.1991 (Volosciuc L., 2009a; Vinson S.B. et al., 2016; Голдштайн В., Боинчан Б., 2000). Pentru perfecționarea proceselor de ameliorare a activităților din dome-niul agriculturii ecologice, din 1 ianuarie 2009 au fost aprobate noi reglementări (CEE 834/2007 și CEE 889/2008), prin care referințele Directivei 2092/91 au fost automat preluate de către CEE 834/2007 (Волощук Л., 2009).

Pentru  excluderea fenome-nelor de reducere a cantității și calității recoltelor sunt aplicate diverse metode de combatere, îndeosebi a tratamentelor chimice, care provoacă probleme grave, inclusiv afectarea sănătăţii omului (Voloşciuc L., 2009b; Волощук Л., Войняк В., 2012; Tomoiaga L., 2013).

Material şi metode

Izolarea, identificarea şi determinarea particularităţilor biologice a suşelor de baculo-virusuri, bacterii, ciuperci şi nematozi entomopatogeni au fost efectuate prin aplicarea micros-copiei optice și electronice, de producere și aplicare a mijloacelor biologice de protecţie a plantelor. Eficienţa preparatelor virale a fost determinată după formula Abbot, care prevede mortalitatea naturală a insectelor (Voloșciuc L., 2009a).

Constituirea sistemelor de protecţie biologică cu aplicarea preparatelor biologice, a ento-mofagilor,  substanţelor biologic active, inclusiv a feromonilor sexuali a fost efectuată în baza sistemelor de pronosticare a dezvoltării organismelor dăunătoare (Чернышов В., 2001; Vinson S.B. et al., 2016).

Testarea în condiţii de laborator şi pe lotul experimental a mijloace-lor, procedeelor si sistemelor de agricultură convențională și ecologică a fost efectuată în patru repetiţii randomizate, în confor-mitate cu cerinţele generale ale experienţelor de acest gen (Voloșciuc L., 2014; Доспехов Б., 1989).

Contradicţia dintre protecţia plantelor şi calitatea mediului înconjurător

Pierderile producţiei fitoteh-nice cauzate de diferite specii de dăunători, agenți patogeni şi buruieni constituie circa 25-30%, iar în condiţiile dezvoltării epifitotice a bolilor şi  invaziei vertiginoase a dăunătorilor şi buruienilor, pierderile de recoltă depăşesc nivelul de 50-60% sau compromit total majoritatea culturilor agricole (Voloșciuc L., 2009b).

Agricultura convenţională bazată pe aplicarea intensă a diferitor mijloace chimice, îndeosebi a pesticidelor, a soluţio-nat una dintre problemele globale ale omenirii, cea a asigurării cu produse alimentare. Având drept fundament aplicarea largă a realizărilor ştiinţelor genetice şi progresele înregistrate în domeniul chimiei aplicate, ea a contribuit obiectiv la ameliorarea condiţiilor de viaţă a omenirii. Însă pe fundalul realizărilor impresionante ale agriculturii tradiționale, sunt evidente şi fenomenele negative ale acestei medalii (Ehler L., Bottrell D., 2000; Voloşciuc L., 2014; Соколов М., Филипчук О., 1998).

Impactul organismelor dăunătoare, ca factor de reducere a recoltei, creşte în condiţiile reducerii atenţiei asupra stării fitosanitare și diminuării controlului asupra activităţilor de protecţie a plantelor. Se atestă sporirea contradicțiilor dintre măsurile de protecţie a plantelor şi cerinţele protecției mediului înconjurător (Rundluf M., Bengtsson J., Smith H., 2008; Rex Dufour, 2011). Paralel cu reducerea ravagiilor provocate de organismele dăunătoare,  pesti-cidele cauzează dereglări serioase în echilibrul ecologic, diminuând  efectivul şi rolul florei şi faunei utile, iar aplicarea lor îndelungată provoacă diverse schimbări geneti-ce, inclusiv apariţia rezistenţei la pesticide, ceea ce condiţionează necesitatea sporirii dozelor şi numărului de tratamente în comba-terea organismelor dăunătoare. Se înregistrează fenomene negative asupra potenţialului populaţiei umane, ceea ce se reflectă în reducerea vârstei oamenilor, scăderea imunităţii, creşterea nivelului mortalităţii şi morbidităţii populaţiei. Astfel, cerinţele de organizare a măsurilor de protecţie a plantelor se află în contradicţie permanentă cu cerinţele protecției mediului înconjurător şi ale sănătăţii omului (Voloșciuc L., 2009a; 2009b; Волощук Л., Войняк В., 2012).

Direcţii alternative în protecţia plantelor

Cercetările anterioare au permis elaborarea unei concepţii bine echilibrate bazate pe cunoașterea dialecticii contra-dicţiilor dintre cerinţele protecţiei plantelor şi ale celor de protecție a mediului înconjurător și realizarea sistemelor de protecţie integrată a plantelor şi de obţinere a pro-duselor ecologice, care pe parcursul ultimilor ani au antrenat activităţi intense în diverse ţări dezvoltate (Voloșciuc L., 2009b, 2014).

Cercetările ecosistemice au demonstrat că aprofundarea impactului dintre protecţia plantelor şi mediul înconjurător poate fi stopată doar la dezvoltarea agriculturii ca un organism, ca un ecosistem viu, care îşi are modelul în sânul naturii, ceea ce constituie o alternativă a intensificării, spe-cializării şi a dependenţei depline faţă de produsele chimice, de pesticide. Fiind dirijate armonios, ecosistemele agricole nu cauzează pagube mediului înconjurător în care ele evoluează în conformitate cu legile interne de dezvoltare a biosferei (Boller E., Malovolta C, Jorg E., 1997; Голдштайн В., Боинчан Б., 2000).

Protecţia integrată a plantelor reprezintă un bloc tehnologic de măsuri în  fișele tehnologice de cultivare a plantelor agricole, iar scopul constă în protecţia plantelor pe baza principiilor biocenotice. Funcţionarea sistemelor de protec-ţie integrată nu reprezintă doar îmbinarea mecanică a metodelor chimice de protecţie și nu constă doar în alternarea diferitor surse de protecţie, nu este o simplă schimba-re a unor mijloace chimice cu altele, ci include restructurarea profundă a concepţiei de protecţie a plantelor.

Abordarea cercetărilor siste-mice presupune integrarea largă a cunoştinţelor din mai multe ştiinţe, cum sunt fitopatologia, entomo-logia, microbiologia, ecologia, virusologia, biotehnologia ş.a., care sunt în mare măsură legate de protecţia plantelor. În afară de relaţiile directe, legăturile indirecte în protecţia integrată a plantelor sunt imense şi includ cunoştinţe care ţin de biologie, fitotehnie, economie, ocrotirea sănătăţii. Abordarea sistemică a permis a conștientiza că protecţia plantelor include un şir de  sisteme specifice, care interacţionează şi funcţio-nează ca un tot unitar, evidenţiind astfel direcţiile de soluţionare a problemelor practice şi utilizând metodele de modelare a proceselor, care au loc în agrocenoză.

Agricultura ecologică, ca un complex flexibil de măsuri chemate să asigure protecţia optimală a plantelor pe o perioadă îndelun-gată de timp, corespunde rigorilor dezvoltării durabile a societăţii. La baza ei stau cunoştinţele despre agroecosistem, ca unitate funcţio-nală a biosferei, şi nu este orientată spre combaterea unei anumite specii de organisme dăunătoare, ci spre controlul întregului complex de organisme ce dăunează cultura dată. În scopul reducerii ravagiilor cauzate de organismele dăună-toare, se prevede folosirea factorilor naturali ai agrocenozelor, al căror potențial limitează în mare măsură densitatea şi dauna cauzată de ele (Toncea I. și al., 2012).

Aplicarea largă a cunoştinţelor despre imunitatea şi rezistenţa plantelor la boli şi dăunători, factorii biotici şi abiotici care acţionează asupra organismelor dăunătoare, introducerea şi aclimatizarea orga-nismelor utile permit în mare măsură să reducă densitatea popu-laţiilor de organisme dăunătoare, în aşa măsură încât dauna provocată de ele nu depășește pragul econo-mic de dăunare. Susținem folosirea diferitor măsuri, numite de consti-tuire, care asigură reglarea densi-tăţii populaţiilor şi stabilirea agen-ţilor utili în agrocenoza dată. În condiţiile în care aplicarea acestor măsuri nu asigură efectul scontat, propunem măsuri de corectare, care reduc densitatea populaţiilor de organisme dăunătoare până la nivelul economic admisibil. În cazul aplicării măsurilor de corectare, se iau în considerare nu numai rezultatele apropiate, ci şi urmările mai îndepărtate.

 Bibliografie
  1. Biological control of pest using trichogramma: current status and perspectives, edited by S.B. Vinson, S.M. Greenberg, T.-X. Liu, A. Rao, L.F Volosciuk. Northwest A&F University Press, China, 2016. 496 p.
  2. Ehler, L. E. and D. G. Bottrell. The illusion of Integrated Pest Management. Issues in Science and Technology. 2000. 16(3): 61-64.
  3. Helga Willer. The World of Organic Agriculture 2015 – Statistics and Future Prospects. IFOAM, 2016. (www.ifoam.org).
  4. Rex Dufour. “Conventional” and “Biointensive” IPM. Apropriate Technologz Transfer for Rural Areas. Pennsylvania. 2011. 52p.
  5. Rundlцf M., Bengtsson J., Smith H. Local and landscape effects of organic farming on butterfly species richness and abundance. J. Appl. Ecol. 2008. 45 (3), P.813–820.
  6. Tomoiaga L. Ghidul fitosanitar al viticultorului. Ed. 2 rev. Cluj. Academic Pres. 2013. 143 p.
  7. Toncea I., Simion E., Ioniţă Niţu G., Alexandrescu D., Toncea V. A. Manual de agricultură ecologică. București, 2012, 360 p.
  8. Volosciuc L.T. Biotehnologia producerii şi aplicării preparatelor baculovirale în agricultura ecologică. Chişinău: Mediul ambiant, 2009a, 262 p.
  9. Volosciuc L.T. Probleme ecologice în agricultură. Chişinău: Bons Offices, 2009b, 264p.
  10. Voloșciuc L.T. Protecția inegreată a plantelor și calitatea produselor agricole. Academos nr.3 (34). 2014. p. 67-72.
  11. Голдштайн В., Боинчан Б. Ведение хозяйств на экологической основе в лесо-степной и степной зонах Молдовы, Украины и России. М: ЭкоНива, 2000. 267с.
  12. Волощук Л.Ф., Войняк В.И. Биологические методы защиты растений – основа получения экологической виноградной продукции. Mediul ambiant. Nr 1 (61). 2012. P.31-37.
  13. Доспехов Б.А. Методика полевого опыта // М., Агропромиздат, 1989, 313c.
  14. Соколов М.С.,.Филипчук О.Д. Реализация экологической зашиты в адаптивном растениеводстве // Производство экологически безопасной продукции. Пущино, 1998. Вып.4. С.20-26.
  15. Чернышов В.Б. Экологическая защита растений. М.: МГУ, 2001, 134с.

Leave a Reply

Your email address will not be published.