PLANTAŢIILE SPECIALE – COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A AGRICULTURII MONTANE ŞI SURSĂ INEPUIZABILĂ PENTRU PRODUSELE ALIMENTARE DE CALITATE

PLANTAŢIILE SPECIALE – COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A AGRICULTURII MONTANE ŞI SURSĂ INEPUIZABILĂ PENTRU PRODUSELE ALIMENTARE DE CALITATE

şef lucr. dr. ing. Ioan PĂŞCĂNUŢ

Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi

Protecţia Mediului – Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Pentru ţara noastră, care deţine pe teritoriul său masivul montan cel mai întins din Europa cuprins în interiorul graniţelor unei singure ţări, respectiv 74.000 km², cu rezerve imense de biodiversitate, dar şi cu tradiţii agro-economice şi culturale, dezvoltate în special în mediul rural, nevoia implementării unei agriculturi moderne şi eficiente în zona montană şi submontană este un imperativ.

Zona montană a României, cu peste 3,2 milioane hectare terenuri agricole de slabă calitate (clasele de calitate III-V), prin cele 850.000 de ferme mici şi mijlocii obţine produse agroalimentare proteice, de înaltă calitate, ce asigură hrana de bază pentru circa trei milioane locuitori ai zonei montane, dar şi cu disponibil pentru consumul urban.

Plantaţiile speciale sunt culturi diverse de pomi sau arbuşti, înfiinţate prin ameliorarea unor soiuri din flora spontană. Creşterea populaţiei şi diversificarea produselor alimentare au dus la necesitatea obţinerii unor producţii tot mai mari şi mai diversificate.

În multe zone ale lumii plantaţii speciale se dezvoltă pe suprafeţe tot mai mari, constituind o alternativă faţă de monoculturile obişnuite din agricultura clasică. Cultivarea acestor plantaţii speciale reprezintă de regulă afaceri de familie, pe suprafeţe mai mici, dar care aduc un venit rezonabil pentru întreaga familie.

Plantaţiile speciale se pot înfiinţa pe specificul fructelor de pădure, respectiv afin, zmeur, cătină albă, alun etc, plante aflate şi în flora spon-tană a zonei montane şi submontane din ţara noastră, dar care se pot cultiva şi în plantaţii folosind soiuri ameliorate, cu calităţi nutrive superi-oare şi producţii bogate.

Unul dintre cele mai valoroase produse din categoria fructelor de pădure este cătină albă (Hippophae rhamnoides L.), iar unul dintre produsele obţinute din fructe de cătină este sucul proaspăt presat. Principala problemă este posibilita-tea de prelungire a duratei de depozitare a fructelor de cătină în vederea obţinerii sucului proaspăt în momentul producerii preparatelor derivate.

Valorificarea fructelor de cătină albă în stare proaspătă este îngreunată de faptul că acestea nu se consumă direct sub formă de fruct, ci doar sub formă de preparate sau de produse derivate.

Din cauza perisabilităţii mari şi a duratei mici de păstrare a fructelor de cătină în stare proaspătă, pentru obţinerea preparatelor de calitate superioară pe toată durata anului este necesară depozitarea fructelor pe o perioadă mai lungă de timp. Una dintre metodele moderne de prelungire a duratei de păstrare este congelarea, calităţile sucului din cătină obţinut prin prelucrarea fructelor congelate păstrându-se o peri-oadă de timp îndelungată.

Temperaturile scăzute, create cu ajutorul frigului artificial, pot să prelungească durata de păstrare a fructelor de cătină. Frigul artificial se foloseşte atât la păstrarea fructelor pe o durată scurtă (zile), cât şi pentru o durată mai lungă (luni).

Pentru păstrarea fructelor pe durată scurtă se foloseşte procedeul refrigerării, metodă prin care fructele sunt păstrate la temperaturi apro-piate de punctul lor de îngheţare (00 – 50 C), fără ca apa să îngheţe.

În ceea ce priveşte păstrarea fructelor pe o durată mai mare, se foloseşte procedeul congelării. Prin acest procedeu, fructele sunt supuse unor temperaturi foarte scăzute (până la -180 – 200 C), astfel încât cea mai mare parte a apei din conţinutul fructelor se transformă în cristale fine de gheaţă.

Conţinutul foarte bogat în elemente bioactive al fructelor de pădure, din flora spontană sau de cultură, face ca principalul impediment în valorificarea acestora să fie perisabilitatea sporită, fapt ce conduce la gă-sirea unor metode de depozitare şi păstrare a fructelor pe o perioadă îndelungată, în vederea obţinerii unor produse procesate cu valori nutritive apropiate de cele ale fructelor proaspete.

Dintre fructele de pădure, fructele de cătină albă sunt printre cele mai bogate în nutrienţi şi vitamine, fapt ce a determinat studierea com-portamentului acestora în condiţii de depozitare prin congelare.

Au fost studiate soiurile de cătină albă Şerpeni, Şerbăneşti şi Sf. Gheorghe, cultivate într-o plantaţie înfiinţată în anul 2006 pe o suprafaţă de 7,5 ha, în comuna Roşia, judeţul Sibiu, aparţinând SC NP Prod.

Fructele au fost amestecate din toate soiurile cultivate în proporţii aproximativ egale, recoltarea realizându-se în lunile august, septembrie şi octombrie.

Congelarea fructelor a fost realizată în 2-3 zile de la recoltare, orice prelungire a termenului de păstrare ducând la deteriorarea calităţii produsului.

Tratamentele preliminare apli-cate în procesul de congelare (curăţirea, sortarea fructelor, ambalarea lor în pungi de plastic în cantităţi egale, păstrarea lor în camere de refrigerare cu temperaturi cuprinse între 00- 60 C) au asigurat condiţii corespunzătoare operaţiunii de congelare.

Concluzia a fost că pentru obţinerea unor produse din cătină la nivel calitativ superior se recomandă ca fructele să fie depozitate la o temperatură de congelare de -180 -200 C şi o durată admisibilă de păstrare de 360 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.