PROTECȚIA PLANTELOR ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ (II)

PROTECȚIA PLANTELOR ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ (II)

CERCETARE / LEGUMELE ȘI FRUCTELE DIN AGRICULTURA CONVENȚIONALĂ – SCĂDERI: 80% VITAMINA A, 57 % VITAMINA C, 50 % RIBOFLAVINA

profesor cercetător Leonid VOLOȘCIUC

Șeful Laboratorului de Fitopatologie, Fiziologie și Protecție a Plantelor a Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al Academiei de Științe a Moldovei

Doctor habilitat în știinte biologice, Om Emerit al Republicii Moldova, Laureat al Premiului Național

În scopul asigurării progresului permanent şi îndelungat al agriculturii, care trebuie să rămână în armonie cu natura, în lume s-a consolidat Federaţia Internaţională a Mişcărilor pentru Agricultura Organică (IFOAM). Au fost cristalizate cerinţele principale pentru produsele ecologice, care actualmente sunt încadrate în Reglementarea UE nr. 2092/91 din 24.06.1991 (Volosciuc L., 2009a; Vinson S.B. et al., 2016; Голдштайн В., Боинчан Б., 2000). Pentru perfecționarea proceselor de ameliorare a activităților din domeniul agriculturii ecologice, din 1 ianuarie 2009 au fost aprobate noi reglementări (CEE 834/2007 și CEE 889/2008), prin care referințele Directivei 2092/91 au fost automat preluate de către CEE 834/2007 (Волощук Л., 2009).

Pentru  excluderea fenomenelor de reducere a cantității și calității recoltelor sunt aplicate diverse metode de combatere, îndeosebi a tratamentelor chimice, care provoacă probleme grave, inclusiv afectarea sănătăţii omului (Voloşciuc L., 2009b; Волощук Л., Войняк В., 2012; Tomoiaga L., 2013).

Protecţia biologică, fundament şi parte componentă a agriculturii ecologice

Dintre metodele noi de combatere a organismelor dăunătoare, mai eficiente sunt cele biologice, care, în concepţia actuală, ar fi mai corect de numit ca metode de dirijare a densităţii lor prin intermediul agenţilor biologici și care cuprind un spectru larg de procedee. Acestea includ introducerea şi aclimatizarea entităților biologice pe arii noi, producerea în masă şi lansarea sezonieră în agrocenozele protejate (Boller, E.F., Malavolta, C., & Jorg, E. 1997). Astfel se constituie un sistem de reglare a densității populaţiilor de organisme dăunătoare care, ţinând cont de mediul specific şi de dinamica acestora, foloseşte mecanismele naturale și entitățile utile, adaptate la menţinerea populaţiilor dăunătorilor şi patogenilor sub pragul economic de dăunare, asigurând eficiența economică și ecologică.

Sporirea eficienţei protecţiei biologice poate fi atinsă la cunoaşterea situaţiei fitosanitare a culturii protejate, a biologiei organismului dăunător şi a capacităților agentului biologic. Abordarea problemelor de protecţie a plantelor şi elaborarea sistemelor de obţinere a produselor ecologice pot fi realizate la aplicarea grupelor principale de agenţi biologici: entomofagi, preparate biologice (virusuri, ciuperci şi bacterii) şi substanţe biologic active, în primul rând feromoni sexuali (Ehler, L. E. and D. G. Bottrell. 2000).

Pentru Trichogramma sp. au fost soluţionate un şir de probleme, ce ţin de sporirea eficienţei biologice specifice oricărui alt entomofag, cum ar fi izolarea și identificarea culturii materne, determinarea gazdei de laborator eficiente, mecanizarea procesului de înmulţire în masă şi de lansare optimală a lor (Volosciuc L., 2014).

Nu mai puţin importantă este şi soluţionarea problemelor ce apar la folosirea biopreparatelor. Rezultate impresionante au fost înregistrate la aplicarea preparatelor baculovirale, care provoacă epizootii pe arii mari cu manifestarea efectului  de postacţiune. Sunt obținute şi alte rezultate pozitive la folosirea biopreparatelor pe bază de fungi şi bacterii (Rex Dufour, 2011).

Pornind de la faptul că mecanismele reglării naturale din cadrul ecosistemelor este determinat de relaţiile complexe dintre componenţii nivelurilor inferioare de organizare a materiei vii (nivelul sistemelor consorţionale şi a lanţurilor trofice), care pot fi cercetate în conformitate cu metodele existente, este evident că cercetările ecosistemice în scopul determinării mecanismelor naturale de reglare pot fi efectuate doar la nivelul lanţurilor trofice. Este necesar de cercetat relaţiile în care sunt încadrate speciile edificatoare de plante, precum şi fitofagii specializați, deoarece speciile polifage şi cele oligofage de dăunători nu determină starea circuitelor de substanţe, ci doar servesc în calitate de elemente de dublare în mecanismele de transformare a materiei și energiei. De aceea, în scopul elaborării modelelor și sistemelor de protecţie a plantelor, e necesar de depistat mecanismele reglării naturale din cadrul ecosistemelor naturale sau a celor mai puţin modificate sub influenţa factorilor antropici (Vinson S.B. et al., 2016).

În calitate de indiciu principal de selectare a mijloacelor de protecţie a plantelor nu trebuie utilizat gradul de mortalitate a organismelor dăunătoare, ci nivelul de eliminare a fitofagului pe parcursul întregii perioade ontogenetice. Trebuie luat în considerare și fenomenul postacţiunii în decurs de mai mulţi ani. Persistenţa agenţilor biologici în cadrul agrocenozelor ne demonstrează că aceştea, fiind extraşi din condiţiile naturale iar apoi aplicaţi cu scopul protecţiei plantelor, devin analogi artificiali ai componenţilor naturali de reglare a densităţii populaţiilor de organisme dăunătoare.

Avantajele agriculturii ecologice

IFOAM, constituită în 1972, întrunește actualmente asociaţii de producători, procesatori şi consultanţi, instituţii de cercetare, didactice şi informare, precum şi diverse persoane fizice şi întreprinderi private care reprezintă 1,8 milioane de companii (Helga Willer., 2016). Ca urmare firească a unor mişcări ecologiste, rezultat al chimizării abuzive, agricultura ecologică pretinde poziţia de alternativă reală agriculturii convenţionale poluante şi răspunde scopurilor mişcărilor care au generat-o. Printre acestea pot fi enumerate: renunţarea la utilizarea pesticidelor pentru combaterea organismelor dăunătoare şi limitarea fertilizanţilor sintetici; lărgirea gamei şi ponderii complexului de măsuri agrotehnice, contribuind astfel la sporirea fertilităţii solului şi a activităţii biotei solului și demonstrând teza expusă de Heraclit (500 Î.C.) că „Sănătatea omului este reflexia sănătăţii solului”; reducerea volumului de fertilizanţi sintetici şi înlocuirea unor lucrări mecanice ineficiente, care reduc dependenţa agriculturii de sursele energetice costisitoare; implicarea şi activizarea proceselor naturale de reglare a echilibrului dinamic din agroecosisteme, ce constituie un mediu de viaţă nepoluant şi asigură producătorului o recompensă corespunzătoare muncii efectuate.

În Republica Moldova, pentru realizarea acestor deziderate au  fost întreprinse unele măsuri răzleţe, care nu au permis ca această mişcare să ia amploare. E necesar de menţionat însă că pentru aceasta se cunosc şi unele premise favorabile. Pe lângă realizările deja înregistrate în direcţia elaborării şi aplicării metodelor biologice de protecţie a plantelor, ca bază primordială pentru obţinerea produselor ecologice, au fost întreprinse un şir de măsuri orientate spre obţinerea, procesarea şi comercializarea produselor agroalimentare ecologice.

Trebuie spus că, din punct de vedere al producţiei obţinute, agricultura ecologică mai răspunde şi unor deziderate deosebit de importante pentru Republica Moldova:

  • răspunde cerinţelor interne şi externe crescânde de produse naturale, care demonstrează elocvent contribuţia la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a oamenilor şi animalelor;
  • diversifică considerabil sortimentul unor categorii de produse la care piaţa este în stare de supraproducţie şi sporeşte volumul de producere a culturilor cu valori deocamdată neapreciate la justa valoare;
  • înlesneşte activitatea de producție a fermelor autohtone pentru ieşirea pe piaţa externă lipsită de concurenţă pentru unele legume şi fructe, care au condiţii optime pentru aplicarea tehnologiilor de obţinere a produselor ecologice;
  • cointeresează material producătorii agricoli prin preţurile produselor ecologice, care depăşesc de 1,5-3 ori preţurile celor convenţionale, deşi se atestă o diminuare cu 15-20 la sută a volumului de producție;
  • sporește calitatea biologică, biochimică şi nutritivă a produselor ecologice. Pornind de la faptul că produsele ecologice nu reprezintă un rezultat al proceselor industriale, consumatorul nu le alege după criteriile morfometrice, ci după valoarea lor biologică;
  • crește posibilităţile producătorilor agricoli de a pătrunde pe piaţa apuseană a produselor agricole, care este extrem de concurentă la produsele convenţionale şi manifestă cerinţe deosebit de mari pentru produsele ecologice.

Pe această cale putem spera la stoparea proceselor de criză ecologică şi la păstrarea echilibrului dinamic natural. Aplicarea tehnologiilor de obţinere a produselor ecologice permite obţinerea unor produse cu valoare biologică sporită, sănătoase, fără pesticide şi cu conţinut de calitate superioară.

E de menționat că agricultura ecologică este caracterizată de o serie de avantaje față de cea convențională:

  • Sporeşte calitatea și valoarea producţiei, care pe parcursul ultimilor decenii a scăzut considerabil. La principalele specii de legume şi fructe s-a înregistrat reducerea cu 80% a vitaminei A, cu 57 % a vitaminei C, cu 50% a riboflavinei;
  • Asigură formarea valorii nutritive prin apariţia unor calități nutritive suplimentare, care se manifestă la indicatorii biochimici principali şi constituie circa 20-60% în comparaţie cu compoziţia culturilor crescute în agricultura convenţională;
  • Produsele ecologice sunt mai gustoase după calităţile organoleptice datorită valorii nutritive suplimentare, îndeosebi la cele utilizate în stare proaspătă, deşi sunt mai puţin atrăgătoare după dimensiuni şi culoare;
  • Produsele ecologice sunt inofensive prin absența urmelor de fertilizanți minerali şi a pesticidelor, precum și pătrunderea şi acumularea lor sau a metaboliţilor lor;
  • Ameliorează calitatea mediului înconjurător. Practica analizei comparative a tehnologiilor ecologice şi convenţionale demonstrează că agricultura ecologică, spre deosebire de cea intensivă, nu afectează condiţiile de viaţă a omului;
  • Contribuie la păstrarea diversităţii biologice prin conservarea speciilor din flora şi fauna spontană și extinderea gamei de plante cultivate. În gospodăriile ecologice, numărul speciilor de plante din flora spontană depăşeşte de 2-3 ori numărul acestora din fermele cu agricultură convențională, numărul speciilor de păsări depăşeşte cu 57 % numărul acestora din fermele clasice şi cu 44 % se întâlnesc mai multe nevertebrate;
  • Asigură numeroase efecte indirecte prin acţiunea benefică asupra solului, păstrând structura şi compoziţia biotei. Activează procesele de reproducere a animalelor;
  • Asigură securitatea alimentară a omenirii. Rezultatele experienţelor multianuale (160 de ani) de la Staţiunea de Cercetări din Rothamsted (Marea Britanie) demonstrează, că pe terenurile cu aplicarea fertilizanților chimici, recolta de cereale a constituit 3,4 t/ha, iar în variantele cu aplicarea fertilizanților organici – 3,45 t/ha;
  • Schimbă modul de viaţă a locuitorilor din sectorul rural şi educă atitudinea grijulie faţă de natură şi aplicarea tehnologiilor prietenoase mediului, protejând şi conservând bogăţiile naturale, culturale, istorice;
  • Asigură protecţia ecosistemelor prin utilizarea diversificată a terenurilor agricole, precum și a habitatelor sau mediului de viaţă a speciilor sălbatice.
Dezvoltarea agriculturii ecologice în Republica Moldova

Deşi în Republica Moldova a fost acumulată informaţie ştiinţifică valoroasă cu privire la metodele de obţinere a produselor ecologice, totuşi finalizarea acestor acţiuni cu scopul înregistrării fermelor producătoare se caracterizează cu indicatori modești. Informaţia referitoare la obţinerea produselor ecologice, pentru prima dată, a fost oglindită în Moldova pe la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut. Pornind de la faptul că, în sectorul agricol, restructurarea continuă deja mai bine de 20 de ani, gospodăriile agricole se confruntă cu mari probleme. Nivelul de pregătire a gospodăriilor agricole pentru atestarea la acest gen de activitate, precum şi multitudinea de probleme tehnologice pentru obţinerea acestor produse demonstrează că în Republica Moldova deja există condiţii favorabile pentru promovarea acţiunilor de obţinere a produselor ecologice.

Drept rezultat al cercetărilor, a fost fundamentată agricultura ecologică ca ştiinţă. Aceasta dispune de o gamă largă de procedee tehnologice de menţinere sub control a organismelor agricole şi a mediului  lor de viaţă, în folosul naturii şi al omenirii. Este orientată la cultivarea terenurilor şi obţinerea produselor agricole fără folosirea substanţelor chimice de sinteză şi a organismelor modificate genetic pentru obţinerea şi comercializarea produselor agricole de calitate înaltă, asigurând păstrarea şi dezvoltarea agroecosistemelor dinamice şi durabile (Voloșciuc L., 2009a, 2009b). Ca domeniu ştiinţific şi modalitate de gospodărire, agricultura ecologică se bazează pe utilizarea capacităţilor biogeochimice ale activităţii agroecosistemelor, ceea ce necesită cunoaşterea profundă a mecanismelor de funcţionare şi a pârghiilor instituţionale de implementare (Волощук Л.Ф., 2009).

Pornind de la necesitatea studierii legităţilor de funcţionare a componenţilor agroecosistemelor şi utilizării capacităţilor naturale de reglare a relaţiilor din cadrul lor, în scopul eficientizării acţiunilor tehnologice orientate la obţinerea şi procesarea produselor ecologice, au fost întreprinse un şir de activităţi juridice, instituționale și de promovare a măsurilor de producere, procesare și comercializare a produselor ecologice. Cercetările multianuale au permis stabilirea mecanismelor şi dialecticii contradicţiilor dintre cerinţele protecţiei plantelor şi cele de ocrotire a mediului înconjurător. Aceasta a permis cristalizarea punctului de vedere ecologic de protecţie a plantelor, reprezentat  prin sistemele de protecţie integrată a plantelor şi de obţinere a produselor ecologice (Volosciuc L.T., 2009a, 2009b).

Drept rezultat, a fost elaborat cadrul legislativ armonizat cu cerinţele Comunității Europene, ceea ce a permis constituirea sistemului de producţie agroalimentară ecologică conform normelor europene, evidenţiind următoarele:

  • Legea nr. 115-XVI din 09.06.2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică;
  • Hotărârea de Guvern nr. 149 din 10.02.2006 pentru promovarea Legii nr. 115-XVI din 09.06.2005 cu privire la producţia agroalimentară ecologică;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1078 din 13.10.2008 “Reglementarea tehnică privind aplicarea Regulamentului CE 834/2007 cu privire la producţia agroalimentară ecologică, etichetarea şi controlul”.

Acţiunile energice întreprinse în Republica Moldova au permis instituţionalizarea acestui domeniu de activitate, sporirea activităţilor în sânul producătorilor agricoli interesaţi în promovarea agriculturii ecologice, aprobarea Mărcii Naţionale “Agricultura Ecologică – Republica Moldova” și înregistrarea unor indicatori semnificativi. În comparație cu anul 2003, s-a înregistrat creșterea numărului de operatori preocupați cu producția agroalimentară ecologică de la 11 la 400, au sporit suprafețele acreditate de la 300 ha la 51.000 ha și a crescut volumul exportului produselor ecologice de la 1.373 la 81.800 tone.

Rolul şi locul preparatelor biologice pentru obţinerea produselor ecologice

Ţinând cont de experienţa acumulată în domeniul producerii preparatelor biologice şi necesitatea combaterii unor specii de organisme dăunătoare, care nu pot fi combătute cu alte mijloace biologice, un rol deosebit revine biopreparatelor elaborate de savanții autohtoni. Cu concursul lor au fost implementate şi omologate un şir de mijloace biologice, care reprezintă o pârghie eficientă în combaterea organismelor nocive şi ameliorarea condiţiilor mediului înconjurător (Voloşciuc L., 2009a, 2012; Волощук Л., Войняк В., 2012). Printre acestea pot fi menţionate:

Trihodermin-BL este constituit în baza ciupercii Trichoderma lignorum și folosit pentru combaterea putregaiului alb, cenuşiu şi radicular al culturilor legumicole, ornamentale, leguminoase, precum şi a răsadului de tutun şi culturi legumicole, reducând atacul culturilor de către agenţii patogeni de 2-3 ori și stimulând creşterea, dezvoltarea plantelor cu 25-30%.

Trihodermin-F7 – baza preparatului o constituie ciuperca Trichoderma harzianum sub formă granulară şi lichidă. Este utilizat pentru combaterea putregaiurilor radiculare ale culturilor agricole, reducând putregaiurile radiculare de 1,5-2 ori.

Nematofagin-BL este constituit în baza ciupercii Arthrobotrys oligosporum și utilizat pentru combaterea nematozilor galigeni la culturile legumicole şi tehnice.

Verticilin – baza preparatului o constituie ciuperca Verticillium lecanii sub formă de pulbere umectabilă. Este utilizat pentru combaterea musculiţei albe de seră, cu eficacitatea de 95%.

Rizoplan este constituit în baza bacteriiei Pseudomonas fluorescens AP-33 și se utilizează pentru combaterea putregaiurilor radiculare la culturile agricole.

Pentafag-M este destinat combaterii bacteriozelor la culturile sâmburoase şi bostănoase. Preparatul este bazat pe 5 suşe de bacteriofagi eficienţi la combaterea bolilor plantelor provocate de bacteriile din genul Pseudomonas.

Un şir de preparate virale ecologic inofensive au fost elaborate pentru combaterea dăunătorilor care nu pot fi combătuţi cu alte mijloace biologice.

Virin-ABB-3 – pentru combaterea Omizii-păroase-a-dudului în livezi, plantaţiile silvice şi parcuri. Preparatul este bazat pe virusurile poliedrozei nucleare şi granulozei cu acţiune cumulativă şi sinergistă, manifestând efecte epizootice si de postacţiune.

Virin-MB este destinat combaterii Buhei-verzii și este bazat pe virusul poliedrozei nucleare a Mamestra brassicae.

Virin-OS – pentru combaterea Buhei-semănăturilor şi a buhelor din genul Agrotis. Este bazat pe virusurile granulozei şi poliedrozei nucleare cu acţiune sinergistă.

Virin-HS-2 – pentru combaterea Omizii-capsulelor-de-bumbac şi buhelor din genul Heliothis este bazat pe virusul poliedrozei nucleare a unei gazde nespecifice.

Virin-CP este destinat pentru combaterea Viermelui merelor și bazat pe virusul granulozei Carpocapsa pomonella.

Concluzii
  1. Aplicarea tehnologiilor fitotehnice tradiţionale condiţionează indispensabil contradicţia dintre cerinţele protecţiei plantelor şi necesitatea păstrării condiţiilor mediului înconjurător. Abordarea sistemică a relaţiilor dintre plantele de cultură şi organismele dăunătoare deschide noi posibilităţi în cercetarea relaţiilor biocenotice din cadrul ecosistemelor şi stoparea tendinţelor de creştere a cheltuielilor pentru protecţia plantelor.
  2. Sistemele de protecţie integrată a plantelor, ca element aplicat în agricultura convențională și ecologică, reprezintă nu doar o alternare mecanică a metodelor chimice de combatere a organismelor dăunătoare, ci un complex de acţiuni pentru utilizarea mecanismelor naturale de reglare a densităţii populaţiilor de organisme dăunătoare şi doar în  condiţii critice se acceptă aplicarea cantităţilor minimale de pesticide.
  3. Asigurarea eficienţei sistemelor de protecţie nechimică a plantelor devine realitate la implementarea sistemelor de protecţie integrată a plantelor cu aplicarea preponderentă a metodelor biologice de protecţie.
  4. Protecţia biologică a plantelor, ca metodă eficientă de evitare a conflictului dintre protecţia plantelor şi calitatea mediului înconjurător, se bazează pe utilizarea permanentă a informaţiei legate de monitorizarea populaţiilor de organisme dăunătoare şi utile, precum şi pe folosirea măsurilor de compensare şi combatere cu aplicarea entomofagilor, biopreparatelor şi substanţelor biologic active.
  5. Republica Moldova dispune de premise şi condiţii suficiente pentru extinderea şi aprofundarea activităţilor de obţinere a produselor ecologice. Promovarea agriculturii ecologice necesită perfecţionarea cadrului legislativ, elaborarea strategiei naţionale privind producţia agroalimentară ecologică, supravegherea respectării actelor normative, fortificarea organului naţional de evaluare, inspectare şi acreditare a operatorilor, susţinerea fermierilor pentru trecerea perioadei de conversie.
  6. Fortificarea funcţionalităţii strategiei tehnologice şi de cercetare pentru acoperirea necesităţilor de efectuare a procedeelor tehnologice, pentru asigurarea mijloacelor în vederea obţinerii şi procesării produselor ecologice reprezintă poziția-cheie în intensificarea activităţilor educaţionale şi de extensiune în domeniul obţinerii şi procesării produselor ecologice.
Bibliografie
  1. Biological control of pest using trichogramma: current status and perspectives, edited by S.B. Vinson, S.M. Greenberg, T.-X. Liu, A. Rao, L.F Volosciuk.  Northwest A&F University Press, China, 2016. 496 p.
  2. Ehler, L. E. and D. G. Bottrell. The illusion of Integrated Pest Management. Issues in Science and Technology. 2000. 16(3): 61-64.
  3. Helga Willer. The World of Organic Agriculture 2015 – Statistics and Future Prospects. IFOAM, 2016. (ifoam.org).
  4. Rex Dufour. “Conventional” and “Biointensive” IPM. Apropriate Technologz Transfer for Rural Areas. Pennsylvania. 2011. 52p.
  5. Rundlцf M., Bengtsson J., Smith H. Local and landscape effects of organic farming on butterfly species richness and abundance. J. Appl. Ecol. 2008.  45 (3), P.813–820.
  6. Tomoiaga L. Ghidul fitosanitar al viticultorului. Ed. 2 rev. Cluj. Academic Pres. 2013. 143 p.
  7. Toncea I., Simion E., Ioniţă Niţu  G., Alexandrescu D., Toncea V. A. Manual de agricultură ecologică. București, 2012, 360 p.
  8. Volosciuc L.T. Biotehnologia producerii şi aplicării preparatelor baculovirale în agricultura ecologică. Chişinău: Mediul ambiant, 2009a, 262 p.
  9. Volosciuc L.T. Probleme ecologice în agricultură. Chişinău: Bons Offices, 2009b, 264p.
  10. Voloșciuc L.T. Protecția inegreată a plantelor și calitatea produselor agricole. Academos nr.3 (34). 2014. p. 67-72.
  11. Голдштайн В., Боинчан Б. Ведение хозяйств на экологической основе в лесо-степной и степной  зонах Молдовы, Украины и России. М: ЭкоНива, 2000. 267с.
  12. Волощук Л.Ф., Войняк В.И. Биологические методы защиты растений – основа получения экологической виноградной продукции. Mediul ambiant. Nr 1 (61). 2012. P.31-37.
  13. Доспехов Б.А. Методика полевого опыта  // М., Агропромиздат, 1989, 313c.
  14. Соколов М.С.,.Филипчук О.Д. Реализация экологической зашиты в адаптивном растениеводстве // Производство экологически безопасной продукции. Пущино, 1998. Вып.4. С.20-26.
  15. Чернышов В.Б. Экологическая защита растений. М.: МГУ, 2001, 134с.

Leave a Reply

Your email address will not be published.