DR. ING. ION TONCEA: 5 MOTIVE PENTRU PARTICIPAREA LA ECO-INT 2018 NATURAL TASTE – TÂRGUL INTERNAȚIONAL AL PROCESATORILOR ȘI PRODUCĂTORILOR DIN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

DR. ING. ION TONCEA: 5 MOTIVE PENTRU PARTICIPAREA LA ECO-INT 2018 NATURAL TASTE – TÂRGUL INTERNAȚIONAL AL PROCESATORILOR ȘI PRODUCĂTORILOR DIN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Dr. ing. Ion Toncea, președintele Asociației Române pentru Agricultură Durabilă (ARAD), este considerat de mulți drept ”părintele” agriculturii ecologice din țara noastră. A absolvit Facultatea de Agricultură din cadrul Institutului Agronomic ”Nicolae Bălcescu” din București. Și-a început cariera în 1969, în localitatea Dalboșeț (Caraș Severin), unde a devenit inginer-șef la două săptămâni de la angajare. Din 1975 și până în prezent lucrează în cercetarea științifică, la institutul de la Fundulea. Este specializat pe agricultura ecologică.

La AgriPlanta, ne-a arătat cu mândrie câteva dintre loturile sale experimentale de la Fundulea. L-am întrebat cum vede participarea firmelor din ”ecologic” la târgurile din ”convențional” și de ce este nevoie de un târg specializat pe agricultura ecologică, cum este ECO-INT 2018 Natural Taste – Târgul Internațional al Procesatorilor și Producătorilor din Agricultura Ecologică (Bacău, 20-23 septembrie).

”În momentul de față, agricultura ecologică este aproape inexistentă la târgurile agricole. La AgriPlanta, de exemplu, nu există nici o firmă românească care să prezinte loturi demonstrative lucrate în ecologic. Același lucru se întâmplă și la celelalte expoziții naționale. Există doar două-trei firme cu standuri.

În urmă cu cinci ani, aveam pavilion distinct cu produse și tehnologii de agricultură ecologică. Pentru mine este de neînțeles ce se întâmplă astăzi. Cauzele sunt mai multe, dar, în principal, nu mai există programul Ministerului Economiei și Comerțului pentru susținerea participării la expoziții a fermierilor și producătorilor agro-ecologici din România.

Participarea la târguri este esențială pentru orice producător din agricultura ecologică. În primii ani, când ne ocupam de organizarea pavilionului de agricultură ecologică de la Indagra și apoi de participarea la târgul Biofach de la Nurnberg, rezultatele au fost spectaculoase. Există fermieri care, înainte de participarea la târguri, erau practic necunoscuți, iar după au devenit numărul 1 în producția de cereale și plante tehnice din România. Pentru asta este bine să organizăm un târg specializat în agricultura ecologică. Potențialul României este între 1.500.000 și 2.200.000 de hectare în sistem ecologic, ceea ce înseamnă între 10 și 15 la sută din suprafața agricolă a țării.

Târgul de la Bacău este singurul specializat în agricultura ecologică din România. Am sprijinit cu toate puterile atât organizarea primei ediții, în 2017, sprijin și ediția din acest an și pe toate cele care vor urma.

Sunt cel puțin cinci motive pentru care firmele trebuie să vină la acest târg de agricultură ecologică.

  1. Participanții se vor simți confortabil, alături de colegi cu același profil.
  2. Sunt așteptați investitori de aceea și profesie, de aceeași pregătire cu ei, cu care se poate comunica. Când ești singur, înconjurat numai de firme din convențional, desigur că nu te simți foarte confortabil. Un târg înseamnă și schimb de experiență. Ce schimb de experiență putem face noi, cei care lucrăm în agricultură ecologică, cu cei care lucrează în convențional? Aceștia din urmă, chiar în momentul în care deschizi gura spun că nu se poate. Și te consideră într-un fel mincinos. Lor nu le vine să creadă că noi, în agricultura ecologică, nu avem aceea infestare puternică cu boli și dăunători. Nu le vine să creadă că noi, în agricultură ecologică, avem inputuri pentru a asigura substanțele nutritive și protecția plantelor. Potențiali investitori vor avea prilejul să participe la conferințele și seminariile organizate în cadrul târgului, unde este locul cel mai potrivit să primească informații.
  3. La târgul specializat pe agricultură ecologică vor veni și cei care vor să înceapă o afacere în acest domeniu. Ei vor găsi acolo interlocutorii cei mai avizați, cu care se vor sfătui despre începerea si dezvoltarea unei afaceri în agricultură ecologică.
  4. Ca și la prima ediție, vor fi prezenți producători de alimente ecologice. Iar vizitatorii vor avea prilejul să consume din aceste alimente ecologice.
  5. ECO-INT 2018 Natural Taste – Târgul Internațional al Procesatorilor și Producătorilor din Agricultura Ecologică va contribui cu siguranță la dezvoltarea agriculturii ecologice în România”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.