ETICA ÎN AGRICULTURĂ

ETICA ÎN AGRICULTURĂ
Victor Petcu1, Cătălin Gutuie2
1Dr.ing. agronom, cercetător, Centrul de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic pentru Agricultură Ecologică, INCDA Fundulea (victor.petcu@incda-fundulea.ro)
2Drd.ing. silvic, diacon, Sector Agricol, Viticol şi Silvic al Arhiepiscopiei Bucureştilor (gutue_catalin@yahoo.com)

Este dificil a defini etica, întrucât nu este o definiție a ei acceptată de către cei care abordează acest subiect. În general, se consideră un domeniu al filozofiei care încearcă să enunțe ce este bine sau rău, stabilește reguli și norme de comportament, oferă argumente pentru a discerne situațiile neclare etc. Instituțiile, companiile au de regulă un cod de etică, un document prin care își exprimă valorile și normele morale. Proiectele ample au în componența lor o secțiune dedicată acestui aspect. Etica apare ca fundamentul pe care oamenii iau deciziile. Numeroase abordări ale eticii au construit sisteme diferite de valori și un mod specific de a acționa. Bioetica este o ramură a filozofiei care se ocupă cu studiul eticii din domeniul științelor vii: biologie, medicină, ecologie etc. Paradoxal, sub masca eticii, filozofii contemporani încearcă să justifice până și crimele. De exemplu, susțin avortul și eutanasia, iar ca să pară oameni de bine încurajază vegetarianismul. Sunt anumite subiecte care țin de bioetica practică agronomică: folosirea substanțelor chimice, a OMG-urilor, a tehnicilor moderne de ameliorare a plantelor, cultivarea plantelor pentru energie sau pentru hrană. Termenul ”bioetică” a apărut pentru prima dată în științele medicale.  Dacă medicii își pun întrebări despre etică și deontologie profesională se pare că agronomii sunt ”fără de lege”.

Binele și Adevărul sunt oare diferite în funcție de cel care le interpretează? Relativismul este impus astăzi ca o definiție a ceea ce înseamnă etica. Se spune că etica ar fi diferită de morală, pentru că morala este norma individuală iar etica este colectivă. Se consideră că valorile și modelele  tradiționale trebuie adaptate timpului și comunităților cu toate că, etimologic, ”etică” provine din grecescul ”ethos” (obicei, datină).  O problemă importantă este despărțirea eticii de religie. În creștinism Adevărul nu este o noțiune, o idee, o părere. Este O Persoană. ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).  Nichifor Crainic spunea:

”…nu există un adevăr al credinţei şi altul al ştiinţei; nu există un bine al moralei creştine şi altul al eticei filosofice; nu există un frumos al Bisericii şi altul al artei. Există un singur adevăr, care ia aspectul binelui în practica dragostei şi aspectul frumosului în plăsmuirile artei.”

Pentru creștini, Biserica este o singură persoană al cărei Cap este Hristos. Eu mă identific cu omenirea întreagă și omenirea întreagă cu mine. ”Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5).

Pentru a începe cu începutul propriu-zis este nevoie să punem câteva întrebări despre originea lumii. Desigur, există multe teorii asupra acestui subiect care implică o viziune asupra universului. Cum a apărut cosmosul? Cum a apărut omul? De ce? Încotro se îndreaptă?

O meteahnă încă prezentă este ”teoria evoluționismului” care presupune că viața a apărut spontan și maimuțele au evoluat în oameni. Profesorul Nicolae Păulescu, cel care a inventat insulina susținea în cadrul Facultății de Medicină din București un curs în care oferea argumente solide împotriva acestei minciuni, care este de fapt o altă religie, cu pretenția de a fi ”științifică”. Învățământul, ca victimă a ideilor greșite din societatea actuală, crede că este imparțial când în toate cărțile de științe ale vieții introduce credințe nefondate ale religiei evoluționiste. Încă de la apariția acestei teorii a darwinismului au existat voci care nu au fost de acord cu ea. Și astăzi sunt însă oameni de știință veritabili care îmbrățișează ideea că în spatele creației există Un Creator. Cei care am fost botezați ne asumăm crezul creștin. Înaintea oricărui contract semnat, înainte de orice obligație, făgăduință, profesie, cetățenie am spus la botez că ”Îi slujim Lui Hristos ca unui Împărat și Dumnezeu”. Am primit cetățenia Împărăției Cerurilor. Am primit profesia de creștin. Ce facem aici pe pământ este trecător. Este pentru a ne pregăti pentru Cer. Am murit deja pentru această lume la botez. Moartea înseamnă acum despărțirea de Dumnezeu. Să nu ne sperie moartea fizică. În ortodoxie este o adevărată comoară pe care o pierdem dacă nu săpăm în tradiția ei pentru a-i descoperi frumusețea. De exemplu, numărarea timpului începând de la nașterea Lui Hristos a fost propusă de Dionisie cel Smerit (Exiguul), un călugăr scit din secolul IV din Dobrogea de astăzi. Când au venit comuniștii au vrut să șteargă numele Lui Hristos din scrierea anilor în istorie. Foloseau sintagma: ”înaintea erei noastre”. Acum se lasă Numele Lui Hristos dar se încearcă să se acopere Cine Este. Hristos este Cel Care a creat lumea. Le-a făcut pe toate ”bune foarte”. A așezat pe om în Rai. Toată creația avea rolul de a-L descoperi pe Dumnezeu și a intra în comuniune cu El. În fiecare pom Adam vedea Rațiunea, Lumina, Logosul. Odată cu elementele din creație îl vedea pe Dumnezeu și înțelesurile pentru care au fost făcute. În lumea creată la început nu era frig, foame, boli, moarte. Înseamnă că Dumnezeu inițial nu a făcut bradul pentru a-l pune pe foc. Nu a făcut plantele strict pentru nevoia de hrană. Nu a fost făcut ceva cu scopul pur și simplu utilitar. Adam mânca pentru că avea un corp material. Mai mult decât atât, se hrănea din comuniunea cu Dumnezeu, pentru că omul este făcut după ”chipul Lui Dumnezeu” iar Dumnezeu este Treime. Adam lucra grădina Raiului și o păzea. Lucra la ”plantele cele nemuritoare, prin care se poate înțelege gândurile cele dumnezeiești atât cele simple cât și cele mai desăvârșite” (Sf. Grigorie Teologul). Iar paza o făcea de sine însuși. El era pericolul. Apoi a fost înșelat. A crezut că prin forțele sale proprii poate deveni ca Dumnezeu. Când omul nu și-a recunoscut greșeala de a fi mâncat din fructul ”bun de mâncat”, ”plăcut ochilor”, care avea un marketing subtil: ”dă știință”, ”te face ca Dumnezeu” atunci a alterat legătura sa cu Viața, cu Lumina în care trăia și vedea creația. Atunci a murit, deși fizic a mai trăit o vreme îndelungată. Omul s-a acoperit cu piele, a pierdut veșnicia și prospețimea care îi venea de la Dumnezeu, a fost scos din Rai, a fost condamnat la osteneală și la durere. Odată cu stricarea legăturii dintre om și Dumnezeu, creația a ieșit din acea armonie primordială: ”trup muritor și supus suferințelor ai primit, astfel că și pământul s-a supus blestemului, spini și pălămidă scoțând” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Tehnologiile moderne promit evitarea ostenelii, a durerii și a pălămidei. Însă ”soluțiile” tehnologice vin în spate cu problemele de mediu și cele sociale. Mecanizarea și chimizarea agriculturii a dus la poluarea mediului, la diminuarea considerabilă a persoanelor care lucrează în acest domeniu și de aici la aspecte care implică timp și eforturi mari pentru a restaura creația Lui Dumnezeu. Pălămida este însă un efect. Dacă vrem să ajungem la cauză ajungem la soluția viabilă care este de mult timp în tezaurul Bisericii de răsărit: ”așa cum zidirea s-a făcut stricăcioasă când trupul tău s-a făcut stricăcios, la fel când trupul tău se va face nestricăcios, și zidirea va urma lui, făcându-se deopotrivă cu el” (Sf. Ioan Gură de Aur).

În apus, plecând de la intenția bună a omului de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin studiul și capacitatea sa, a fost repetată istoria căderii. În Europa de Vest la început cei care veneau să învețe în Bologna îl căutau pe Dumnezeu. Sorbona, primul campus universitar, nu era departe de o obște monahală, în care se făceau rugăciuni și studii. În Bizanț nu a existat un conflict între știință și religie. Au fost conflicte între diferite filosofii, însă nu s-au confundat cu ”filosofia cea adevărată” care este creștinismul.

Nu avem astăzi instrumentele științifice pentru a analiza lumea făcută la început. Omul modern încearcă să intuiască ceva în baza unor experimente care se fac în condiții diferite. Atunci era altă climă, alt sol. De la Adam până la Noe nu exista curcubeu și animalele nu erau carnivore. Însă, după cum spune un părinte contemporan, această lume este un indicator. Un indicator către o altă lume, care începe în interiorul tău. Poți să analizezi forma indicatorului, metalul din care este făcut, însă cel mai important este să urmezi indicatorul. Ceilalți oameni deși au trăit cu firea și mediul înconjurător afectate de ”păcatul originar” nu au fost condamnați din cauza lui Adam. Schimbările vremii, pământul care necesită trudă și buruienile sunt o șansă pentru ca oamenii să poată relaționa între ei. Sfântul Ioan Gură de Aur remarca faptul că toți oamenii au nevoie unii de alții prin prisma meseriilor practicate. Un agricultor are nevoie de toate celelalte meserii și toți au nevoie să mănânce ceea ce produce el. Chiar dacă apar activități noi, legătura între oamenii care le practică este de netăgăduit.  Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Logosul, Unul din Treime, Noul Adam a luat trup din Fecioara Maria, a biruit moartea și a refăcut comuniunea oamenilor cu Dumnezeu și întreaga creație. De aceea începe timpul cu anul 1, care este anul nașterii Lui Hristos. Timpul creștinului este veșnicia. Raiul există și acum, astăzi. Nu este ceva pur spiritual. Raiul este și material. Sfântul Apostol Pavel a fost acolo. Sfântul Eufrosin Bucătarul a fost și a dat unui preot trei mere din Rai. ”[Raiul] cel din Eden este un loc foarte înalt […], sădit de Dumnezeu cu tot felul de verdeață bine mirositoare. El nu este nici cu desăvârșire nestricăcios, nici cu totul stricăcios, ci așezat la mijloc între stricăciune și nestricăciune, încât este pururea încărcat cu roade și împodobit cu flori, având neîncetat și poame crude și poame coapte. Căci pomii putregăiți și roadele răscoapte căzute la pământ se fac humă bine mirositoare și nu împrăștie miros de stricăciune ca plantele lumii. Iar aceasta se întâmplă din marea bogăție și sfințenie a harului, care covârșește acolo pururea” (Sf. Grigorie Sinaitul, Filocalia, vol. 7).

 

Bibliografie

Noul Testament cu Psalmii – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.

Nicolae C. Paulescu – Noțiunile de ”SUFLET” și ”DUMNEZEU” în fiziologie, Editura Credița Strămoșască, Iași, 2007.

Nechifor Crainic – Nostalgia Paradisului, Editura Sfinții Martiri Brâncoveni, Bacău, 2012.

Ieromonah Serafim Rose – Scrieri, Editura Sophia, București, 2009.

Mihai Decun – Bioetica, bunăstarea și protecția animalelor, Editura Mitron, Timișoara, 2013.

Ovidiu Drimba – Istoria Culturii și Civilizației, Volumul 3, Editura Științifică, București, 1990.

Emanoil Babuș – Bizanțul, Istorie și Spiritualitate, Editura Sophia, București, 2010.

Leave a Reply

Your email address will not be published.