Lunca Siretului Mijlociu – paradis pentru păsări, coșmar pentru gospodari

Lunca Siretului Mijlociu – paradis pentru păsări, coșmar pentru gospodari
Adriana Bunea

 

Suntem convinși că orice practicant al agriculturii ecologice este, în același timp și un ecologist în adevăratul sens al cuvântului. Probabil că altfel nici nu s-ar apuca de agricultura ecologică. Și, de fapt, probabil că cea mai mare parte dintre micii agricultori români sunt axați pe o agricultură mai mult sau mai puțin ecologică. Motive ar fi multe, începând cu tradiția și terminând cu constrângerile economice. Pentru că, până la urmă, o agricultură ecologică implică investiții mai mici în inputuri. E adevărat că cere și muncă mai multă, dar, din păcate, în România munca nu este prețuită încă la adevărata ei valoare. Mai ales cea din agricultură. După cum la fel de adevărat este că nici calitatea bio a produselor nu este prețuită, așa cum s-ar cuveni și cum se întâmplă în alte țări. Și, pentru ca tacâmul să fie complet, legislația în vigoare face ca unele lucruri simple să devină complicate.

 

Vânătorii și pescarii dau vize agricultorilor

În urmă cu mai mulți ani, o porțiune de aproape 10.500 ha de teren aflat pe cursul mijlociu al Siretului a fost declarată zonă protejată. Prin HG nr. 1284/2007 Lunca Siretului Mijlociu a fost declarată arie de protecție specială avifaunistică și inclusă în rețeaua siturilor Natura 2000. Hotărârea a fost determinată de faptul că în această zonă, întinsă pe suprafața județelor Iași, Neamț și Bacău, cuibăresc și se hrănesc peste 25 de specii de păsări protejate la nivel european și trăiesc alte zece specii de mamifere, insecte sau păsări rare. Toate bune și frumoase, numai că în zonă se găsesc și terenuri agricole.Cea mai mare parte dintre ele nu fac parte din ferme întinse, ci, mai degrabă sunt lucrate în regim de ferme de subzistență. Numai că, de la  declararea zonei protejate posesorii lor sunt veșnic puși pe drumuri pentru a putea obține subvențiile ce li se cuvin. Pe scurt, în fiecare an posesorii de terenuri trebuie să obțină câte un aviz de la custodele zonei protejate, prin care li se permite desfășurarea activității.

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Roman, care este custodele ariei protejate, emite în fiecare an acest aviz, pe care proprietarii trebuie să-l depună la APIA. În document se precizează că solicitantul „trebuie să respecte programul de management și regulamentul ariei protejate în ceea ce privește desfășurarea suprafețelor de teren cu destinație agricolă și regimul activităților agricole astfel:

a) să utilizeze în mod rațional pajiștile prin cosit și/sau pășunat pe suprafețele, în perioadele și cu speciile și efectivele de animale avizate de administrația ariei;

b) să aplice practici tradiționale de cultivare a terenurilor agricole și de creștere a animalelor, așa cum sunt definite de legislația în domeniu”.

 

„Dacă nema putirința, ce mai chichirez gâlceava ?”

În aparență, nimic nu pare a deranja pe micii agricultori, cu excepția unei birocrații suplimentare. În realitate, însă, capcana deschisă de aceste prevederi este mai ceva decât cutia Pandorei. În primul rând, dacă e să judecăm în cazul în speță, se pune întrebarea legitimă, cine controlează aplicarea și respectarea acestor obligații ?      Are AVPS Roman specialiști suficienți să cegheze la respectarea acestor prevederi ? Îndoim-aș!

Cine poate spune, chiar cu codurile de bune practici în mână, care sunt practicile tradiționale de cultivare a terenurilor? Se sapă numai manual, se ară cu plugul tras de boi, sau se poate utiliza și tractorul? Se pot cultiva numai cereale sau poate fermierul să cultive și sorg, bunăoară ? Ori poate să facă o grădină de legume, având în vedere potențialul excelent al terenului (să nu uităm că vorbim despre lunca Siretului)?

Ca să nu mai pomenim de faptul că în condițiile practicilor tradiționale de creștere a animalelor, adio prime pentru creșterea bunăstării animalelor!

Într-un cuvânt, o organizație care n-are nici calitatea și nici posibilitatea să gestioneze o serie de probleme legate de agricultură și zootehnie, este chemată să hotărască, să vegheze și să gireze un număr însemnat de gospodari care au avut șansa sau neșansa de a deține terenuri în Lunca Mijlocie a Siretului.

A  nu se înțelege de aici că avem ceva împotriva AVPS Roman. Din contră ! Probabil că oamenii sunt bine pregătiți în gestionarea fondului cinegetic și a celui piscicol, de vreme ce au o tradiție în acest domeniu. Dar, pe de altă parte, prin statutul său nu își propune să gestioneze și să controleze activitatea agricultorilor și a crescătorilor de animale din vreo zonă. Aceasta cu toate că primul dintre alineatele de la punctul 4 al Statutului, referitor la obiective și atribuții specifică:„desfăşoară activităţi de conservare a biodiversităţii şi de protecţie a faunei de interes cinegetic şi piscicol, precum şi de protejare a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia”.

Doar că una este să protejezi și alta să gestionezi.

 

Soluțiile sunt simple, dacă se doresc!

Pe 19 iulie 2018, Ordonanța de Urgență nr. 75 a venit să tulbure și mai rău apele. Acest act normativ stabilește, printre altele, că pe viitor custodia ariilor protejate va aparține structurilorr teritoriale ale  Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Structuri teritoriale care, deocamdată urmează să se înființeze. Ce componență vor avea și din ce specialiști vor fi alcătuite, rămâne de văzut.

Dar, să revenim la problema care ne apasă cel mai mult și de la care, de fapt, am pornit: ce se întâmplă cu gospodarii, micii fermieri posesori de terenuri? Cum fac ei să își ia subvențiile ?

Desigur, se pot găsi soluții multe și minunate, la fel de alambicate ca cele deja în vigoare. Dar, poate că mult mai simplu ar fi să căutăm în grădina altor state europene, care s-au lovit de aceeași chestiune. Și atunci soluția ar veni aproape de la sine, pe tavă. Ar fi suficient ca în actele normative care reglementează activitățile ce se pot desfășura în zona ariilor protejate să se folosească termenul de „agricultură ecologică”, în loc de „agricultură folosind practici tradiționale”. Astfel, dintr-o dată s-ar dumiri toată lumea. Agricultura ecologică este clar reglementată atât la nivel european, cât și la nivel național, sub toate aspectele. APIA ar putea să controleze singură respectarea prevederilor, iar ca bonus proprietarii de terenuri din ariile respective ar putea primi și certificatul de producători ecologici.

O sumă de probleme rezolvate dintr-o trăsătură de condei!

Leave a Reply

Your email address will not be published.