DE PE TREI HECTARE, PROFIT CÂT DE PE CÂTEVA SUTE

DE PE TREI HECTARE, PROFIT CÂT DE PE CÂTEVA SUTE
Adriana Bunea

 

Pământ puțin, profit mare și o grămadă de parfumuri și arome care te învăluie cât e ziua de lungă. Acestea sunt cuvintele pe cere le-am folosi dacă ar trebui să descriem ferma Walter într-o singură frază. Aflată la doar 30 km. de Capitală, această afacere ar putea să constituie un model pentru mulți întreprinzători.

 

Gusturi de vară, chiar și iarna

Odată cu trecerea timpului, mulți dintre români au devenit tot mai receptivi la bucătăria specifică altor popoare. Deja rețetele chinezești, italiene, libaneze sau turcești circulă în mediul virtual. Mulți sunt cei care le încearcă și acasă. La fel se întâmplă și cu rețetele de cocktail-uri exotice, mai ales în zilele calde de vară. Pentru reușita acestora, însă, o condiție de bază o constituie folosirea condimentelor, a aromelor potrivite. De această problemă s-a lovit și Walter Matuzzi: „era în 2002. Mă aflam deja de zece ani în România și duceam dorul mâncărurilor de acasă, din Italia. Îmi lipseau, însă, plantele aromatice pe care le foloseam acolo. Nu le găseam nici la restaurante. Atunci m-am gândit că nu ar fi o idee rea să le cultiv aici”, și-a spus el. Asa s-a născut ferma Walter.

Amplasată în comuna Gorneni, lângă orașul Mihăilești, ferma se întinde pe aproximativ trei hectare de teren. O suprafață aparent mică pentru un agricultor. Dar, de pe această suprafață se poate obține un câștig mulțumitor.

La început, Walter Matuzzi, care este originar din nordul Italiei, dar trăiește în România încă din 1992, a cultivat la Gorneni mai ales rucola. Era perioada în care la noi abia începuse să se audă despre această plantă. Salata de rucola era un must-have pentru toți cei cu pretenții. Și, odată ce s-au convins că plantele sunt proaspete și de calitate, restaurantele din București au început să se înghesuie la poarta fermei. Iar rucola crește foarte bine chiar și iarna, în solar, dacă nu este foarte frig. Practic, atât rucola, cât și spanacul-baby și unele soiuri de salată se dezvoltă excelent la temperaturi de doar 4 – 5°C. Adică temperaturi relativ obișnuite în solarii, cu excepția perioadelor geroase.

 

Un univers de arom

În scurt timp, pe lângă rucola au apărut și vreo patru varietăți de mentă,  busuiocul alb, roșu și de încă alte câteva feluri, oregano, cimbru, tarhon, și câte și mai câte. Despre unele dintre ele nici măcar nu auzisem, până să vizitez ferma. Despre altele știam doar din povești.

De exemplu, radicchio este o plantă care se plantează către începutul toamnei. Căpățâna care rezultă se scoate din pământ în noiembrie și se păstrează în beciuri. În ianuarie îi cresc frunze noi, acolo, în pivniță. Acele frunze, călite în ulei de măsline, cu puțin usturoi, sunt considerate în unele zone ale Italiei ca o garnitură delicioasă pentru preparatele din carne. În alte zone, frunzele amare de ciccoria sau cele mai dulci ale unui soi de sfeclă se pregătesc ca garnitură pentru carnea fiartă.Cât despre busuioc și oregano, este de neconceput ca acestea să lipsească dintr-un sos făcut așa cum trebuie.

De asemenea, salvia nu are voie să lipsească din nici o casă serioasă. „Dacă ai un ghiveci cu salvie în casă, ai o farmacie”, mi-a spus fermierul. Și așa am aflat că, pe lângă faptul că se folosește ca aromatizant la frigărui, la fripturi în cuptor sau la sosuri, ceaiul de salvie tratează afecțiunile gingivale, iar frunzele zdrobite, diferite afecțiuni ale pielii. Și lista nu se oprește aici. Și, pe deasupra, mai alungă muștele și alte insecte. Dacă dorești ca salata pe care o mănânci la prânz să fie gustoasă, dar când revii la birou colegii să nu fugă de tine, atunci e musai să ai cipollina. Aceasta este un soi de ceapă verde, dar al cărui miros nu este la fel de persistent ca cel al surorii sale de pe la noi.

Iar lista plantelor care cresc în ferma de la Gorneni poate continua încă mult, dar nu ne-am propus să scriem un compendiu de ierbologie. Ceea ce este esențial de spus, este că majoritatea restaurantelor cu profil italian, libanez sau internațional din Capitală vin să se aprovizioneze de aici.

 

Gustul chef-ilor, cea mai bună reclamă

„Chef-ii de la restaurante au gustat plantele produsele aici și le-au apreciat calitatea. Apoi, toată marfa este proaspătă. De aceea cumpără de la mine și nu din altă parte”, spune, fără să se laude, proprietarul fermei.

Într-adevăr, activitatea este astfel organizată încât frunzele ajung proaspete la clienți. Practic, doritorii fac comenzile prin telefon, pentru ziua următoare. Dimineața, puțin după ora cinci, se culeg frunzele. Recoltarea se încheie înainte de amiază, căci dacă este prea cald când se culege, aroma pălește. Apoi se face ambalarea și livrarea. În timpul sezonului se livrează și câte 200 kg. de frunze într-o singură zi. Vorbim despre frunze proaspete și, în general, de mici dimensiuni. Așadar, cititorii își vor imagina lesne volumul uriaș.

Pentru că toate produsele sunt destinate consumului uman și de foarte multe ori, în stare proaspătă, nu se folosesc nici un fel de îngrășăminte, ierbicide sau insecticide. În afară de pregătirea terenului, care se face în general cu un mic motocultor, restul lucrărilor sunt manuale. Ca atare, volumul de muncă înglobat este impresionant. Recoltarea se face și ea tot manual.

„Tot ce producem aici este bio. Nu am făcut demersuri pentru obținerea unui certificat în acest sens, căci ar însemna o grămadă de taxe. Dar clienții noștri ar simți imediat dacă ceva nu ar fi în regulă. Și apoi, la noi totul este la vedere, oricine poate să vadă din drum cum lucrăm noi”, spune Walter Matuzzi.

În general, fiind vorba despre plante aromatice care au, mai mult sau mai puțin, și un efect repelent, insectele dăunătoare sunt o prezență destul de rară. Fiind culese de foarte tinere, nici fungii nu prea apucă să atace produsele.

Se folosesc totuși îngrășăminte, dar destul de rar. „Folosim în fermă un îngrășământ pe bază de alge marine. Doar că prețul său este foarte scump și, din acest motiv, nu ne permitem să îl folosim decât rar și în cantitățile minime prescrise. Oricum este un produs certificat bio!”, spune dl. Matuzzi.

 

Parfumuri, completare la gusturi

Până să ajungă cultivator de plante aromatice, fermierul a avut o viață plină de schimbări. Deasupra biroului său se află și acum o fotografie, ce îl înfățișează pe un vârf de munte, în uniformă militară, cu o țigară în colțul gurii, înarmat cu o mitralieră grea. E o amintire din 1971, pe când era vânător în Corpul Alpin. Și chiar dacă ulterior a părăsit unitatea, spiritul luptător i-a rămas.

A fost achizitor de piei de bovine pentru atelierele din Vicenza, orașul său natal. Așa a ajuns în România. Apoi s-a apucat de agricultură, până când, în 2000, seceta i-a dat toate planurile peste cap. Acum, la peste 60 de ani, iată-l cultivator de plante medicinale. Dar, „niciodată nu e bine să ai o singură afacere, căci nu ști ce se întâmplă”, îmi transmite el învățătura vieții sale.

Tocmai pentru că trebuia să mai facă ceva, a extins culturile din fermă. Pe lângă plantele folosite în bucătărie, a cultivat pentru prima oară în anul acesta, gălbenele, un anume soi de imortele, lavandă și limoncino. Acestea sunt plante ale căror uleiuri esențiale sunt folosite în mod uzual în farmacia naturistă și în parfumerie. Cazanul în care vor fi distilate plantele este în curs de montare, astfel că, în această toamnă, pe lângă fermă va funcționa și o distilerie.

„Nu am făcut un studiu de piață pentru această nouă activitate, dar sunt sigur că va merge bine. Ceea ce m-a îndreptat spre distilate este faptul că rămâneau destul de multe plante care se uscau degeaba pe câmp. Așa putem să ne valorificăm munca mai bine. Pentru că, deși este frumoasă, este o muncă grea, migăloasă”, încheie viitorul parfumier.

Leave a Reply

Your email address will not be published.