„100% organic nu mai este un vis!”

„100% organic nu mai este un vis!”

La începutul lunii noiembrie, ONU a acordat unui mic stat al Federației Indiene premiul pentru primul stat „pe deplin organic”. În motivarea juriului se arată că politicile adoptate în acest micuț stat au ajutat mai mult de 66.000 de fermieri, au stimulat turismul și au dat un exemplu altor țări.

Micul stat himalayan Sikkim, aflat la granița cu Tibetul, a fost declarat pe deplin ecologic în 2016, după eliminarea, în timp, a utilizării îngrășămintelor chimice și a pesticidelor și înlocuirea lor cu alternative durabile.

Experiența din Sikkim arată că “100% organic nu mai este un vis, ci o realitate”, a declarat Maria-Helena Semedo, director general adjunct al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care co-organizează Premiile pentru Politici ale Viitorului.

Premiile au onorat până acum politicile de combatere a deșertificării, violenței împotriva femeilor și fetelor, armelor nucleare și poluării oceanelor.

Anul acesta a fost  acordat pentru agroecologie, concept care include evitarea utilizării produselor chimice, folosirea reziduurilor provenite din culturi drept compost, plantarea copacilor în ferme și ritația culturilor pentru îmbunătățirea solului și protejarea împotriva dăunătorilor.

Susținătorii afirmă că agroecologia ar putea crește câștigurile agricultorilor și ar face fermele mai rezistente la schimbările climatice, deoarece precipitațiile neregulate și perioadele de secetă extinse împiedică producția de alimente.

Numărul de turiști din Sikkim a crescut cu 50% între 2014 și 2017, potrivit Consiliului Viitorului Mondial, un alt co-organizator.

“Sikkim este un exemplu excelent al modului în care alte țări din întreaga lume pot să promoveze cu succes agroecologia”, a declarat Alexandra Wandel, directorul Consiliului Mondial al Viitorului. “Trebuie să trecem de urgență la sisteme alimentare mai durabile. Agroecologia este absolut vitală pentru a face sistemele noastre alimentare să fie durabile și incluzive”, a mai declarat ea Fundației Thomson Reuters.

Cel de-al doilea premiu a fost împărțit între trei state. Brazilia a fost onorată pentru politicile sale de a cumpăra  alimente pentru mese școlare din fermele familiale. Danemarca a primit premiul pentru un plan de succes care atrage oamenii să cumpere mai multe alimente ecologice, iar capitala Ecuadorului, Quito, a fost distinsă pentru măsurile luate în vederea  stimulării grădinilor urbane.

Premiile onorează “politici excepționale adoptate de liderii politici care au decis să acționeze, fără a mai accepta foamea, sărăcia sau degradarea mediului”, a adăugat Maria-Helena Semedo, director general adjunct FAO.

 

Adriana BUNEA

Leave a Reply

Your email address will not be published.